patacluj-consultare-2015-02-17-0017web

Au avut loc consultări privind activitățile culturale

iulie 15, 2015 9:45 am Publicat de Lasă un comentariu

În urma unei serii de întâlniri organizate în primăvara lui 2015 cu membrii comunității din Pata Rât au reieșit nevoile și interesele acestora la nivel cultural și educațional, care includ, printre altele, ateliere de dans, de desen și pictură, construieli, limbi străine, dezbateri publice, seri de film, teatru, și lista poate continua. În toate consultările și activitățile identificate a apărut frecvent ideea de construire a relațiilor interpersonale și a identităților individuale și de grup prin marcarea diferențelor. Activitățile culturale vin în întâmpinarea nevoii de reducere a distanțelor sociale, culturale și spațiale create de astfel de constructe prin sublinerea asemănărilor.

Astfel, activitățile culturale realizate până în prezent în cadrul proiectului (Ziua Internațională a Romilor, atelierele de pictură și desen și atelierele de design și bricolaj de tip mare construială) precedă lansarea apelurilor deschise pentru artă și cultură și pregătesc comunitatea și actorii clujeni care se vor implica în activitățile culturale viitoare pentru realizarea acestora conform principiilor curatoriatului participativ. Indiferent de tipul de eveniment generat sau de categoria de vârstă adresată, faptul că inițiativele aparțin cetățenilor ne obligă să ne asigurăm că aceștia râmân posesorii proceselor. Doar printr-un principiu de curatoriat participativ se poate ajunge ca energiile investite în comun să se găsească și să se amplifice reciproc. Facilitatorii culturali, membrii ai echipei de proiect, sprijină acest demers prin acoperirea nevoii de consultare permanentă cu toate părțile implicate, pe tot parcursul derulării proiectelor culturale. În acest proces participativ rolul „organizatorului” de eveniment cultural devine cel al mediatorului cultural care va căuta să creeze cadre ale creativității și ale exprimării colective, comune.

Etichete: , , , ,

Categorisit în: ,

Acest articol a fost scris de pata

Părerea dumneavoastră

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *