patacluj-curatenie-pe-cantonului-2015-04-02-0003web

Împuternicire și participare prin facilitare comunitară

mai 15, 2015 9:19 am Publicat de Lasă un comentariu

Ce înseamnă facilitarea comunitară?

Ca şi definiţie nu foarte tehnică, facilitarea comunitară presupune facilitarea unor procese prin intermediul cărora comunitatea în cadrul căreia se lucrează ajunge să rezolve o problema ce afectează, direct sau indirect, întreaga comunitate. Tocmai deoarece există numeroase modalităţi prin care acest lucru se poate realiza (aceasta însemnând şi înţelegeri, şi deci teorii, diferite asupra a ceea ce presupune facilitarea comunitară) în continuare vom descrie modul în care facilitarea comunitară are loc în cadrul proiectului Pata-Cluj.

Ceea ce trebuie subliniat în primul şi primul rând este faptul că abordarea noastră este una de jos în sus (bottom-up), un model opus celui politic actual în care rezolvarea problemelor ţine exclusiv de lideri şi experţi, altfel spus o abordare de sus în jos (top-down). Acest mod de lucru presupune faptul că identificarea problemei şi a soluţiilor posibile pentru rezolvarea acesteia revin în primul rând comunităţii. Atâta vreme cât oamenii sunt obişnuiţi ca altcineva să se ocupe şi să rezolve problemele comunitare nu vom putea scăpa de un model paternalist (în care vom aştepta mereu un salvator sau un tătuc să ne ajute) de rezolvare a problemelor, un model care este profund limitat şi care oferă puţine spre deloc instrumente prin care oamenii să fie împuterniciţi (empowered) pentru a opera schimbări sociale. Pentru a pune problema în termeni extrem de simpli, este vorba despre a nu deposeda comunităţile de problemele şi greutăţile cu care se confruntă, pentru ca nişte „experţi” să le evalueze şi rezolve fără implicarea comunităţii.

Pe de altă parte, munca facilitatorului comunitar conduce la un tip de dezvoltare comunitară, însă în cazul muncii noastre din Pata-Rât dezvoltarea comunitară presupune într-adevăr asigurarea unor condiţii de viaţă mai bune însă întotdeauna în vederea relocării oamenilor din această zonă. Astfel, deşi încercăm să îmbunătăţim condiţiile de viaţă ale oamenilor, nu o facem pentru ca Pata-Rât-ul să devină locuibil întrucât dorim ca acesta să nu mai existe propriu-zis, ci doar pentru a încerca asigurarea unui minim uman necesar pentru aceste persoane. Aşadar, facilitatorul comunitar coordonează procesul prin care comunitatea, pornind de la nevoile proprii, concepe soluţiile şi implementarea acestora (alături de alţi actori implicaţi) pentru a rezolva problemele comunitare.


Testimonials

Alex vorbește despre organizarea muncii de facilitare comunitară

Nu este vorba […] de a împuternici doar lideri şi structuri ierarhice, mai mult sau mai puţin formale, ci de a împuternici oamenii „simpli” pentru a acţiona individual sau, preferabil, împreună pentru a se implica la orice nivel în soluţionarea unei probleme comunitare. Practic, persoanele care participă la şedinţă nu sunt reprezentanţii nimănui şi niciunei comunităţi (deşi apartenenţa este foarte importantă), ei reprezentându-se doar pe sine.Munca de facilitare comunitară în comunităţile din Pata-Rât reprezintă efortul pe care îl facem în cadrul acestui proiect pentru ca vocea şi nevoile oamenilor să fie cât mai bine reprezentate în intervenţiile şi serviciile pe care le oferim. Ceea ce îmi place cel mai mult la munca de facilitare comunitară este tocmai faptul că încercăm să dăm voce celor mai puţin reprezentate şi vulnerabile grupuri din cadrul acestor comunităţi marginalizate şi segregate. Or, orientarea noastră, care încearcă să fie pe cât mai mult posibil una orizontală, nu numai că oferă o voce comunităţii, ci oferă voce comunităţii dincolo de ierarhiile deja cimentate în cadrul acestora. Desigur, liderii comunitari şi importanţa acestora nu este subestimată, însă marele avantaj al unei asemenea abordări este că, pe cât posibil, o proporţie cât mai mare din comunitate este ajutată să se implice activ în deciziile şi acţiunile care afectează propria comunitate.

Aceste întâlniri sunt un forum de democraţie participativă şi nu reprezentativă, ceea ce înseamnă că numai cine participă decide, iar participarea, bineînţeles, este deschisă şi încurajată pentru toată lumea. Deşi acest model nu este recunoscut (teoretic) ca atare la nivel comunitar, opţiunea pentru acest mod de a lucra şi lua decizii a venit în urma unei consultări identice a comunităţii de unde a reieşit că nu se doreşte un model ierarhic (nu vrem şefi), ci un model participativ în care fiecare se reprezintă pe sine, însă deciziile luate afectează întreaga comunitate. Din acest punct de vedere, urmărim şi implicarea cât mai activă a membrilor comunităţii în rezolvarea propriilor lor probleme (pe cât posibil şi desigur în colaborare cu instituţiile şi actori care sunt în primul rând responsabili de anumite aspecte) prin tipul de frustrare produsă de faptul de a fi „exclus” de la decizie. Însă, faţă de tipul de excludere pe care o putem întâlni în cadrul unui model de decizie bazat pe voinţa liderilor comunitari, „excluderea” de care vorbesc poate ţine maxim o întâlnire, deoarece la următoarea întâlnire persoana în cauză poate să participe şi astfel să se implice personal şi activ în luarea unei decizii. Acest mod de a lua deciziile mi se pare mult mai bun decât cele care se bazează pe putere, coerciţie, ierarhii sau forţă pur şi simplu şi, stimulează pe cât posibil participarea activă în identificare şi rezolvarea problemelor comunitare. ” (Alex, facilitator comunitar)

Vlad vorbește despre rolul și poziția facilitatorului comunitar

De exemplu, în cazul unui conflict, conflict care aparent a pornit de la o problemă minoră, primul reflex al cuiva care a fost pregătit în ştiinţele sociale (cum e şi cazul meu), va fi să spună că acesta este un răspuns tipic pentru comunităţile vulnerabile şi că trebuie să acceptăm asta. Răspunsul cuiva care cunoaşte viaţa comunităţii va fi din start acela de a trasa relaţiile care stau în spatele acestei răbufniri aparent inexplicabile. Conflictul iraţional devine astfel o problemă inter-familială care are o cauză, care are actori şi care are o istorie.  

Cred că e important de conştientizat că deşi munca se desfăşoară la nivel „comunitar” tu nu munceşti cu această categorie abstractă, ci cu indivizi reali care au relaţii complexe şi care funcţionează într-o lume complexă. În acest context toate categoriile a priori de populaţii „vulnerabile”, „marginalizate” etc., nu pot să aducă decât o înţelegere superficială a colectivităţii în care lucrezi. Înainte ca munca ta de facilitator să poată să aibă vreun fel de relevanţă pentru tine şi pentru cei cu care munceşti, este nevoie de a face practic ceea ce s-ar putea numi muncă etnografică, o perioadă de acomodare în care creezi încet relaţii cu oamenii, în care rolul tău principal e de a asculta şi de a încercă să-ţi conturezi o imagine cât mai detaliată asupra comunităţii şi asupra relaţiilor care există între oameni. E important de marcat aici că înţelegerea pe care o dobândeşti va fi întotdeauna parţială, dar asta nu e o problemă.

Frumuseţea muncii de facilitator constă tocmai în faptul că nu e nevoie să ajungi să cunoşti în cele mai intime detalii comunitatea în care lucrezi, deoarece scopul tău e de a potenţa oamenii care au deja aceste cunoştiinţe inaccesibile celor din afară. În cazul nostru, am avut norocul să muncim încă de la început alături de oameni care trăiesc în comunitate şi cunosc şi pot să traducă ceea ce se petrece în Pata. Deşi adevărat, o astfel de interpretare nu îţi spune nimic despre dinamica complexă din spatele conflictului şi nu îţi spune nimic despre cum ai putea tu gestiona o situaţie care îţi ameninţă echipa şi munca. Răspunsul cuiva care cunoaşte viaţa comunităţii va fi din start acela de a trasa relaţiile care stau în spatele acestei răbufniri aparent inexplicabile. Îţi va spune că familia X se ceartă de 2 ani cu familia Y, deoarece familia Y a avut o înţelegere cu familia Z care sunt duşmani de o viaţă cu familia X. Conflictul iraţional devine astfel o problemă inter-familială care are o cauză, care are actori şi care are o istorie.

Pentru ca munca de facilitare să funcţioneze e nevoie să fie luat în serios ceea ce însemnă orizontalitate în interacţiuni şi de a fi conştient în acelaşi timp de propriul bagaj cultural şi social. Pentru munca împreună cu comunitatea e nevoie de răbdare şi de capacitatea de a asculta cu adevărat. Deşi sună simplu pe hârtie, pentru mulţi poate fi foarte dificil de pus în practică. Cei mai mulţi dintre noi suntem crescuţi de mici într-o lume în care deciziile se iau de jos în sus, de la familie la şcoala până la primul loc de muncă. Puţini scapă nemarcaţi din acest sistem vertical de putere. Din exprienţa de până acum pot să spun că cel mai dificil aspect legat de munca orizontală e păstrarea orizontalităţii în situaţii de criză sau conflict. E foarte uşor de revenit pe o poziţie de putere pentru a te apăra într-o situaţie critică, dar după ce această situaţie trece, va trebui să reiei munca de la zero sau mai rău.” (Vlad, facilitator comunitar)

Etichete: , , ,

Categorisit în: , ,

Acest articol a fost scris de pata

Părerea dumneavoastră

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *